Scrisoare despre viata catre copilul meu actual sau viitor

Scrisoare despre viata catre copilul meu actual sau viitor.

 
 
Copilut,

Fii binevenit intr-o lume care nu vamai fi niciodata aceeasi incepand din momentul primei tale respiratii!

Vei petrece ceva timp in locul acesta, in care tu aduci suflu nou, fiinta draga, o muzica nemaiauzita pana la tine.

Eu am ajuns mai devreme si vreau sa-ti impartasesc ce am descoperit. Dar … sa facem cunostinta. Ma numesc Maria. Pentru tine voi fi, pentru inceput, mama. Mamele sunt fiinte in corpul carora se formeaza oamenii noi. Deci tu ai venit prin mine, dar nu imi apartii. Un scriitor al lumii arabe vorbeste foarte frumos despre copii:

“Copiii voştri nu sunt copiii voştri.
Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită.

Ei vin prin voi dar nu din voi

Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri.

Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre,

Fiindcă ei au gândurile lor.

Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul,

Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis.”

Noi, mamele, suntem porti prin care sufletele asemenea tie primesc la randul lor un corp. Corpul reprezinta un vehicul necesar pentru a strabate de la un capat la altul timpul tau aici, pe care oamenii il numesc simplu “viata”.

Vreau sa-ti spun ceva interesant despre oameni: ei nu isi pot vedea propriul chip.Viata ta, experienta ta umana, va fi despre tine. Intr-o lume plina de oglinzi. Intr-unele iti vei vedea chipul, intr-altele sufletul. Sunt atat de necesare pentru a reconstitui chipul si forma cea adevarata a firii noastre! Oriunde privim, ne vom zari pe noi, cei stiuti sau inca nestiuti, iubiti sau inca neiubiti, asumati sau inca neasumati.

Esti aici pentru a te abandonaVietii. Sa o lasi sa umble, sa sape adanc prin tine. Un mare timp si un mare spatiu, necunoscute, se astern in fata ta. Va fi un drum fascinant … fiecare pas facut ti-l va dezvalui pe urmatorul. Si, la rastimpuri, vei dori poate sa privesti inapoi, pentru a putea sa mergi mai departe. Sa iubesti atunci pana si urmele pasilor tai.

Mi-ar placea sa traiesti cu iubire coplesitoare bucuria fiecarei clipe. Sa nu iti fie teama de necunoscut. Sa iti fie frica doar de frica in care nu iti vei gasi curajul sa intri.

Sa indraznesti la visele prea mari! Fiecare dintre ele vorbeste in numele cate unei parti din fiinta complexa si mareata care esti. Cand, peste ani, copilul care ai fost te vaintreba ce ai facut cu visele lui, sa nu pleci capul rusinat. Caci, oh, cum te va mai intreba…

Sa indraznesti sa fii puternic, chiar daca ai sa descoperi nuante ciudate ale puterii. Poti sa le experimentezi pe fiecare dintre ele. Doar sa nu iti doresti sa faci rau. Vei descoperi ca poti fi puternic iubind cu sufletul in pielea goala, poti fi puternic in suferinta ta, in nebunia ta, in extazul tau. Pe unii ii va speria puterea ta si vor incerca sa atenteze la ea. Asta doar pentru ca nu si-au gasit-o pe a lor. Sa-i ajuti daca vei dori si vei putea, daca nu, mergi mai departe!

Sa vorbesti din adevarurile inimii tale. Numai vorbele spuse de acolo au efecte transformatoare in oameni.

Lasa-ti inima sa ierte si danseaza despovarat dansul vietii. Danseaza in bataia vantului, in ploaie, descult pe campuri!

Nu vreau sa-ti spun prea multe acum. Nuantele in care se imbraca viata sunt de necuprins. Multe dintre ele se vor arata ochilor tai. Numai sa te uiti cu ochii de copil!

Voi fi aici.

Mereu.

Te iubesc!

 

Maria Stirbu, psihoterapeut

 

Dragul meu copil (viitor),

Dragul meu, viața este precum cea mai frumoasă grădină cu flori multicolore care îți îmbie toate simțurile. Imaginează-ți că ești pe o alee din această grădină în care vezi natura, insectele de un colorit miraculos, fluturii care zboară gigași printre flori, gâzele care zumzăie neobosite, albinele care adună polen din abundență si libelulele care flutură din aripi cu o eleganță nemaivăzută. Toate se bucură de mediul înconjurător prielnic lor.

Privește-le și-ți vei da seama că fiecare are menirea ei în legătură cu ceea ce face, cu acțiunea pe care o întreprinde. Tu doar privește, observă și trăiește bucuria pricinuită de acest tablou al naturii, bucuria creației, bucuria de a respira cele mai îmbietoare miresme, bucuria de a gusta fructele din pomi, bucuria de a privi spre imensitatea cerului. Observă copacii, observă florile, observă păsările care zboară deasupra cerului, observă apa care curge lin într-un superb parau, privește iazul cu pești plin de vegetație acvatică, privește lacul cu nuferi și cu lebede de un alb imaculat.

Toate acestea înseamnă viață! Observă pământul roditor din care ies iarba, florile și copacii infrunziți, observă apa cristalină, simte aerul pe care îl respiri, observă-te pe tine însuți care trăiești în perfectă armonie cu natura. Observă soarele care îți încântă privirea cu lumină și căldură ziua, observă luna și stelele noaptea, ele sunt parte din univers. Viața este tot ceea ce te înconjoară, este natură, este aer, este existență!

 

Andreea Circiumaru, designer vestimentar

 

Viata este ca un rau, care curge, pe unele portiuni lin, pe altele mai repede, cateodata apa este rece, alteori calda, care uneori se curbeaza, dar revine pe drumul sau, care are afluenti si depinde de tine in ce parte vrei sa mergi, sa urmezi cursul raului sau cursul afluentului.

In interiorul raului putem intalni nisip, pietricele, pe care putem sa le trecem usor, dar e posibil sa ne lovim si de bolovani, care sunt mai greu de trecut, dar este important sa trecem peste si sa nu ne cramponam de ei. Este necesar sa stim ca peste orice bolovan se poate trece.

In viata intalnim si necazuri, care sunt precum bolovani din rau, dar si fericire si iubire.

Fericirea este ca pestisori colorati si ageri din apa, care innoata mereu, fara incetare, de-a lungul intregului rau.

Iubirea este ca apa cristalina a raului, in care soarele isi oglindeste razele sale si nu-si pierde culoarea, indiferent de cate pietre sau bolovani se regasesc in ea. Cateodata, poate devenii tulbure, datorita lumii care poate sa incerce sa o strabata, dar in momentele de liniste, ea isi recapata culoarea sa, cristalina.

In viata, se mai intampla sa ne mai abatem de la drumul nostru, dar mereu e necesar sa revenim, ca apa care, cateodata, are curburi, dar revine la drumul ei drept.

 

Crucica Liana, manager

 

Dragul meu copil viitor,

Cu toate ca imi gasesc greu inspiratia in momentul de fata as vrea totusi sa-ti scriu cateva cuvinte.

Viata ESTE, si cam atat (sper sa nu razi sau sa fi dezamagit, ai putina rabdare :)))), eu te-am ajutat sa ajungi pe lumea asta iar mai departe este treaba ta sa dai o interpretare frumoasa acestei calatorii. Pentru asta va trebui pentru tot restul timpului tau aici sa fi prezent si sa observi ca tot ceea ce are VIATA are lucruri frumoase, sa vezi frumosul din tine si din oamenii din jurul tau, sa accepti lucrurile pe care nu le poti schimba, sa visezi, sa muncesti pentru visele tale, sa ai obiective bine stabilite si sa nu te opresti pana nu le atingi.

Iti doresc si te voi ajuta sa-ti creasca aripi, sa intelegi ca noi ne apartinem noua si atat, nu locurilor sau oamenilor din viata noastra iar asta nu inseamna ca ii vei iubi pe acestia mai putin inseamna ca te vei iubi pe tine mai mult!

Iti doresc sa fi alchimistul vietii tale si sunt sigura ca vei descoperi puteri nebanuite in tine!

VIATA este ca un cocktail de feelinguri iar ce vei hotari sa pui acolo ii va da gustul final................asa ca eu iti doresc ca atunci cand vei gusta din acest cocktail de feelinguri al vietii tale sa ramai cateva secunde pe ganduri, sa inspiri si sa zici "WOW".

 Cu drag copilul din mama ta!!!

 

Simona Geana, economist

 

 

Contactati-ne

INSTITUTUL DE NEURO-PROGRAMARE SOMATO-INTEGRATIVA

Bulevardul Stirbei Voda nr. 7 Craiova. Dolj, Romania

  • Presedinte: 0725.161.169
  • Secretariat: office@inlpsi.ro

© INSTITUTUL DE NEURO-PROGRAMARE SOMATO-INTEGRATIVA.